un nas, două sprâncene

Omul ăsta aşa e de carghios prin construcţia lui şi totodată atât de frumos.

Da, e şi frumos omul asta, şi ştiţi de ce? Pentru că avem nas şi urechi atât de frumos aşezate. Avem ochi care sunt oglinda sufletului. Buze avem, care mai au şi un colorit apetisant la femei. Mâini şi picioare câte două la fiecare. 

Da, măi oameni buni , din punct de vedere al exteriorului suntem asiguraţi cu de toate. Aicea, bine că o să veniţi unii cu adaosuri, zicând că nu toţi oamenii au mâini şi picioare. 

Eiii, bine...e drept, mai sunt şi cei cu  care viata nu  a fost aşa darnică şi nu le-a dat destule maini, picioare, văz ochilor, sau auz urechilor. Eii, dar tot voi o să ziceţi că pe noi nu ne interesează alţii atâta timp cât noi le avem pe toate, şi nu ne lipsesc membrele superioare sau inferioare.Suntem nişte egoişti.
   Ochii ne stau bine sub sprâncene săgetând cu privirea prin curtea vecinului, urechile noastre aud bine foşnetul banului. 

Am zis că omul e caraghios. Şi ştiţi care ar fi alţi temeni cu acelaşi sens, care i s-ar atribui acestui cuvânt? Cred că cel mai aproape de  ceea ce mă refer eu, ar fi temenul de ridicol.Omul e ridicol de multe ori prin manifestările sale exterioare: mimică, expresie a feţei, râs, privire, gesturi. De exemplu să luăm un grup de prieteni. Fiecare dintre ei îşi exprimă zâmbetul într-un fel anume: unul râde cu o buză mai sus, unul îşi arată dinţii cariaţi, unul parcă nu poate să râdă, altul are un zâmbet voios, şi tot aşa poate să continue lista. 
Eu cred că ştiţi la ce mă refer, prin cele ce am scris mai sus. De fapt eu nuştiu dacă mai citeşte cineva pe aici, aşa că cred că pot să scriu ce vreau eu, căci oricum blogul ăsta al meu e în culise faţă de  spectatorii cititori...
Cred că o las baltă aici...eu multe aş vrea să spun, dar puţin cele pe care pot să le zic...creierul mi-e în hibernare.