Eheee, de când n-am mai compus o poezie..De prin liceu, sau chiar de prin primul an de facultate nu mi-am mai încercat si eu muza la o rimă.
Ce trândăveală creativă...Sau poate nu a existat muza...Sau n-am iubit şi suferit, ca să aibă de unde se naşte poezia.
De exemplu Eminescu - geniul poeziei româneşti, cel care a suferit şi de foame şi din cauza iubirii, a unei iubiri neîmplinite. Oricum, ca să vorbesc de Eminescu, trebuie să povestesc multe, şi tot aş mai avea ceva de adăugat.
Am să revin la obiectivul meu : să compun o poezie, aşa ca în liceu, cu pasiuni adolescente. Acuma, oleacă mai bătrână, vă daţi seama, va fi o poezie aiurea , căci omul de ce îmbătrâneşte, de ce devine mai jucăuş la minte, doar atunci când e vorba de poezie...Chiar să văd ce poezie o să iasă, sunt şi eu curioasă, nici nuştiu măcar despre ce să scriu...Despre flori, bărbaţi, soare, dor, ciocolată, sau...?
Ăla de alaltăieri
Parfumul cel de altădată
Nu există deocamdată.
Stropi de soare mă stropesc
Dorul meu este firesc.
Fumul ţigării tale,
În trecut n-are culoare.
Stropi de soare mă stropesc
Paşii mei se tot grăbesc.
Sufletul ţi-a ruginit,
Ai privire de bandit.
Stropi de soare mă stropesc
Cu ardoare te doresc.
Cămaşa ta e chihlimbară,
Şi cafeaua ţi-e amară.
Stropi de soare mă stropesc
Totuşi eu te mai iubesc.
Iaca şi tentativa mea de poezie....ehh, o scânteie de muză, o scânteie de rimă. Cred că pot mai multe, dar trebuie să iubesc şi cu inima, nu doar cu mintea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu