...o rimă

Eheee, de când n-am mai compus o poezie..De prin liceu, sau chiar de prin primul an de facultate nu mi-am mai încercat si eu muza la o rimă. 

Ce trândăveală creativă...Sau poate nu a existat muza...Sau n-am iubit şi suferit, ca să aibă de unde se naşte poezia. 

De exemplu Eminescu - geniul poeziei româneşti, cel care a suferit şi de foame şi din cauza iubirii, a unei iubiri neîmplinite. Oricum, ca să vorbesc de Eminescu, trebuie să povestesc multe, şi tot aş mai avea ceva de adăugat.

Am să revin la obiectivul meu : să compun o poezie, aşa ca în liceu, cu pasiuni adolescente. Acuma, oleacă mai bătrână, vă daţi seama, va fi o poezie aiurea , căci omul de ce îmbătrâneşte, de ce devine mai jucăuş la minte, doar atunci când e vorba de poezie...Chiar să văd ce poezie o să iasă, sunt şi eu curioasă, nici nuştiu măcar despre ce să scriu...Despre flori, bărbaţi, soare, dor, ciocolată, sau...?  

Ăla de alaltăieri

 Parfumul cel de altădată

Nu există deocamdată.

Stropi de soare mă stropesc

 Dorul meu este firesc.

 Fumul ţigării tale, 

În trecut n-are culoare.

Stropi de soare mă stropesc 

Paşii mei  se tot grăbesc.

Sufletul ţi-a ruginit, 

Ai privire de bandit.

Stropi de soare mă stropesc 

Cu ardoare te doresc.

 Cămaşa ta e chihlimbară,

Şi cafeaua ţi-e amară.

 Stropi de soare mă stropesc 

Totuşi eu te mai iubesc. 

  

 Iaca şi tentativa mea de poezie....ehh, o scânteie de muză, o scânteie de rimă. Cred că pot mai multe, dar trebuie să iubesc şi cu inima, nu doar cu mintea.

Cu fără de ruşine - a fi golan.

Ani de rândul tot speri că va fi mai bine.

Că vei avea bani să-ţi ie-i o bicicletă, şi că nu vei mai merge pe jos prin tot oraşul. 

Că o să-ţi cumperi o maşină de spălat, că să nu-ţi mai joci degetele printre ligheanele de spălat rufe. 

Că o să pleci la pescuit cu o undiţă serioasă, şi că nu o sa mai prinzi peşte în glumă cu mâna. 

Că o să-ţi schimbi televizorul alb-negru ,măcar cu altul  în trei culori. 

Că o să-ţi ie-i o curea la pantalonii care nici cârpiţi nu sunt. 

Că o să-ţi procuri mănuşi cu degete de iarnă, ca să bulgăreşti trecătorii, şi nu doar ei pe tine. 

Că o să-ţi cumperi şi tu pâinea într-o zi, fără ca să ţi-o mai dea cineva. 

Că o să ...şi lista continuă. 

Nu am intervievat încă nici un vagabond, boschetar, sau cerşetor...oare cele scrise mai sus să facă parte din ceea ce speră ei ?

Şi totuşi vagabonzii sunt mai liberi ca noi - ei pot să facă oricând ceea ce doresc. Aha, şi sunt mai bogaţi ca   ei nu au ce pierde.

Vagabonzii, boschetarii - oameni fără carieră, fără acoperiş. Acu doi ani poate făceau un ban din vagabondaj, dar acuma, pe timp de criză? 

Golanii, huliganii...hmm, vă mai aduceţi aminte de imnul Golanilor?„Mai bine haimana, decât trădător/ Mai bine huligan, decât dictator/Mai bine golan, decât activist/Mai bine mort decât comunist” Şi aici vine întrebarea: ce-i mai bine să fii? Golan sau comunist? Golanul e un artist liber profesionist,dar comunistul un măr roşu germănos cu coajă lucioasă.

A fost odată ca-n poveşti...

un nas, două sprâncene

Omul ăsta aşa e de carghios prin construcţia lui şi totodată atât de frumos.

Da, e şi frumos omul asta, şi ştiţi de ce? Pentru că avem nas şi urechi atât de frumos aşezate. Avem ochi care sunt oglinda sufletului. Buze avem, care mai au şi un colorit apetisant la femei. Mâini şi picioare câte două la fiecare. 

Da, măi oameni buni , din punct de vedere al exteriorului suntem asiguraţi cu de toate. Aicea, bine că o să veniţi unii cu adaosuri, zicând că nu toţi oamenii au mâini şi picioare. 

Eiii, bine...e drept, mai sunt şi cei cu  care viata nu  a fost aşa darnică şi nu le-a dat destule maini, picioare, văz ochilor, sau auz urechilor. Eii, dar tot voi o să ziceţi că pe noi nu ne interesează alţii atâta timp cât noi le avem pe toate, şi nu ne lipsesc membrele superioare sau inferioare.Suntem nişte egoişti.
   Ochii ne stau bine sub sprâncene săgetând cu privirea prin curtea vecinului, urechile noastre aud bine foşnetul banului. 

Am zis că omul e caraghios. Şi ştiţi care ar fi alţi temeni cu acelaşi sens, care i s-ar atribui acestui cuvânt? Cred că cel mai aproape de  ceea ce mă refer eu, ar fi temenul de ridicol.Omul e ridicol de multe ori prin manifestările sale exterioare: mimică, expresie a feţei, râs, privire, gesturi. De exemplu să luăm un grup de prieteni. Fiecare dintre ei îşi exprimă zâmbetul într-un fel anume: unul râde cu o buză mai sus, unul îşi arată dinţii cariaţi, unul parcă nu poate să râdă, altul are un zâmbet voios, şi tot aşa poate să continue lista. 
Eu cred că ştiţi la ce mă refer, prin cele ce am scris mai sus. De fapt eu nuştiu dacă mai citeşte cineva pe aici, aşa că cred că pot să scriu ce vreau eu, căci oricum blogul ăsta al meu e în culise faţă de  spectatorii cititori...
Cred că o las baltă aici...eu multe aş vrea să spun, dar puţin cele pe care pot să le zic...creierul mi-e în hibernare.

O adiere...

Şi pentru că e martie, şi eu încă tot în hibernare sunt (şi la propriu şi la figurat) pentru că nu am mai licărit pe aici cu nici un buchet de gânduri frumoase, sau poate câteva idei nobile ca florile de primăvară.

Nu vreau să dau vina pe nimeni pentru lenea mea atotexistentă, căci  singură sunt responsabilă de acţiunile mele invizibile.

Nu vreau să mă cicălesc mult acuma, cu toate că aş merita vre-o 2-3 mâini de morală. Dragilor...cerşesc,cine îmi dă şi mie gratis vreo 3 pumni de sfaturi harnice care să mă scoată din mocirla trândăviei. Da, mocirlă! Oh, cât îmi place acest cuvânt, dar mai ales expresia: mocirla vieţii mele. Cu adevărat asta e. Mă complac în mediul ăsta stricat. Ahh cât de inconştientă sunt...

Să vă zic  o noutate: m-am îndragostit iar...Nu iar, ci din nou. Dar pe cât de repede m-am înamorat, la fel de repede m-am şi  dezamorat, căci omul e însurat, şi nu-s eu genu de femeie...nu-s genul de amantă...

Şi totuşi...viaţa e frumoasă, mai ales când iubeşti. Iubirea te schimbă, te face mai bun, mai frumos...te face fericit!  

E luna martie..e timpul primăverii, e loc pentru natura vie, e mai multă prospeţime.

Să ucidem muştile din noi, şi să dăm voie fluturilor să aspire din mireasma florilor.

Am 22 întrebări, caut răspunsuri!

Următoarele 22 de întrebări nu-mi aparţin, cu toate că multe din ele mi le-am pus şi eu uneori.

Ce-i drept,  le găsesc chiar interesante şi contemporane cu mentalitatea românului de peste Prut. Fiind şi eu din aceeaşi tagmă - din ceata basarabeanului m-am gândit să le poziţionez  pe acest blog. 

1.De ce eu “Bună ziua” iar ei “Zdrastvuite”?

2.Care este adevărata minoritate naţională în Moldova?

3.De ce limba de stat este călcată în picioare de toţi?

4.De ce basarabenii sunt datori sa ştie limba rusă?

5.În Moldova, este mai bine să fii în majoritate sau minoritate?

6.De ce ruşii din Moldova nu au nevoie de limba română?

7.În cât timp nu vor mai exista Moldoveni în Moldova?

8.Ospitalitatea extremă - Boala Moldovenilor?

9.Limba romană este a 2-a limba de stat?

10.De ce basarabenii nu se respectă?

11.Care este codul de onoare al Moldovenilor adevăraţi?

12.De ce nu se face o campanie naţională de promovare a limbii române?

13.Cand va fi timpul să ne ridicăm din praf şi să ne scuturăm de roşu?

14.De ce se traduce peste tot din română în rusă dacă rusa nu-i limba de stat?

15.Cum să scăpăm din hipnoza/boala rusificării?

16.De ce ruşii care nu cunosc limba de stat sunt cetăţeni ai Republicii Moldova?

17.Republica Moldova – gunoiştea rămăşiţelor naţionale?

18.De ce Basarabenii se simt obligaţi să vorbească în rusă?

19.De ce vedem mai multă rusă decât limba de stat?

20.De ce ruşii din Moldova cred că limba română este subdezvoltată?

21.Cand vom şti cine suntem şi ce vorbim?

22.De ce le suflăm în borş la toţi şi numai noi ne frigem limba?

Astfel puse, întrebările aşteaptă răspunsuri...la drama românului din Basarabia.

Sau poate comedia dramatică  a moldoveanului.

 Cert e că Basarabia a fost mereu păpuşa rusului.