Atâţia greieri pe aici, mai ales după ce asfinte soarele, ei ies la cântat şi defilează cu picioarele lor lungi. Chiar cu câteva clipe în urmă îmi cânta un greier, dar nu am reuşit să pun mâna pe el , căci a sărit suuuus pe balcon, şi duus a fost.
De la al cincilea etaj mi se arată o imagine frumoasă a mării…Parcă şi o adiere de vânt reuşeşte să vină până la gindurile mele, e răcoare, e destindere … În depăratare, peste mare, se zăresc culmi muntoase care par atât de ospitaliere, şi parcă-mi vine un gând să ajung până acolo, măcar înotând.
În spatele hotelului , numai munţi, nu prea înalţi în comparaţie cu Munţii Alpi, dar care oricum parcă te-ai încadra într-o doză de alpinism. M-am pornit şi eu să urc cele câteva sute de metri, dar doar pornită am fost, căci nu am mai ajuns în vârf, necesintând să mai fac alte drumuri pentru a ajunge la drumul muntelui. Trebuie să recunosc că grecii din localitatea care mă aflu, mi-au fost buni ghizi ca să-mi explice ce cărări trebuie să străbat ca să ajung mai sus. Am dat peste un sătean îngrijind de mica lui grădina de căpşune, pepeni de ambele feluri, roşii, castraveţi. Fiind mult prea sus, în munte, omul s-a speriat când m-a vazut la grădina lui, crezând că o-i fi venit dupa ciordit, precum vine de obicei românul din afară, cu vreo şterpeleală. Dar eram prea încurnuţată şi debusolată ca s-ă mai am timp de legumele lui. Şi iaca grădinarul mi-a explicat într-o engleză mai bună ca a mea încotro s-o iau …desigur mai aveam de mers vre-o ora. Mai tărziu, alt localnic, cu câinele lui Cesar s-a oferit să mă plimbe cu skuterul mai aproape de unde aş fi vrut eu. Dar mi-am zis să nu-mi risc pielea prin munţii grecilor, căci bărbatul cu toate că avea lanţ şi cruce la gât, avea corpul prea viguros şi plin de tatuaje, şi nici câinile lui nu mi-a plăcut, căci vroia să se joace cu mine, muşcându-mi pedichiura.
Şi tot aşa…am mers spre munte vre-o 3 ore, şi cam tot atâtea trebuia să mai fac, dar le-am lăsat pentru altă zi, căci în astă zi eram contra cronometru , precum sunt şi-n celelalte zile de muncă.
Pe uliţe, de-o parte şi alta, în ogrăzile oamenilor, şi nu numai, îţi scapară ochii după lămâi, piersici, prune, măslini, struguri, fel de fel de fructe…Luând drumul înapoi, spre camera de hotel, am dat pe o parte a străzii de un copac de piersici ce era orfan de stăpân, aşa că l-am înfiat eu, uşurându-l de cele 3-4 kg de persici de pe el. Ce-i drept că m-am ales cu o zgârâietură bună, dar ce să-i faci, trebuia să aduc şi eu o jertfă, mai ales că i-am rupt o ramură, zgăibărându-mă în el. Alături era un alt soi de piersici ce erau vierzi, aşa că le-am lăsat să se mai coacă, săptămâna viitoare preconizându-mi o altă aprovizionare.
Palmierii…mulţi, făloşi, şi răşchiraţi dau un aer tropical specificului grecesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu