,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Mi-e dor de existențe delicate
suav construite în jurul esenței ,
călăuzitoare întru armonie
pentru eternitate.

Mi-e dor de ființe atente
cu viața universului, 
cu viața lor
cu viața mea 
cu viața altora
cu ideile.

Mi-e dor de oameni 
având frumosul în sânge

respirând binele
și onoarea
și compasiunea
și rușinea.

Mie dor, tare dor
de omenie...


Poezia am șterpelit-o de pe la cineva (fară supărare) ...dar acel cineva a compus-o ...parcă...analizîndu-mi gîndurile...

și poezia de mai jos....tot am șterpelit-o...prea ințeleaptă ca să nu fie citită și de pe blogul meu.....

Trăind tatonarea apropierii de celălalt
încercând să afli cine este, ce-i place, ce-i repugnă,
ce te-ar putea conduce la el, ea,
când nu ai puncte comune de reper
și, într-o zi, un moment
poate să se producă 
îl prinzi din zbor și-i spui
știi, și mie îmi place asta
avem simțiri comune, ne asemănăm,
dar, la fel, ai putea să simți toată răceala
care transpare din vorbele lui, ei,
și o boare ostilă te aruncă înapoi cu pași,
nesperați, nedoriți pași,
apoi te întrebi: are rost,
punându-ți aceeași întrebare pe care și-o pun
toți bărbații și toate femeile
de la facerea lumii încoace.

O poveste...LEBĂDA si LEBĂDOIUL (zis si Băgăciosul)

A fost odată ca niciodată ...că dacă nu ar fi nu s-ar povesti...pe cînd se potcoveau puricii cu pene de gîscă și pe cînd oamenii nu mai știau ce înseamnă viața fără de calculator, pe cînd ghimpele nu mai era spin și pe cînd încă Elisabeta a II-a mai era șefa statului englez...a fost odată...în împărăția lui Verde Împărat...o babă și un moșneag...țuști în oala cu chișleac !!! 
Ehh, nu-mi arde mie  de povești, căci mi-am ars-o azi de prea multe ori ...și cred că nu o să scriu nimic ce să se refere la titlul ''Lebăda și Lebădoiul '', ci o să ma axez pe ceea ce se află în paranteze...
BĂGĂCIOSUL...și anume genul de om care se amestecă în toate sau altfel zis...BĂGĂREȚUL.
Hmm..i-aș mai zice și OBSEDATUL DE CONTROL....da, da...simți că încearcă să te supervizeze, deși nu e șeful tău...E genul de om care vrea să știe fiecare detaliu, și nu doar atît...are tendința de ai domina pe cei din jur, tocmai pentru a fi sigur că nu pierde controlul..., ehhh, ce să mai...e tipul de om care simte mereu că trebuie să aibă butonul de comandă...
La un pas de dictatură...
Ce-i de făcut? În fața unui astfel de om nu poți să te impui : ori rămâi ...ori pleci. Oare cale de mijloc nu există? Ba da...trebuie să-l acuzi de comportament negativ...glumesc, din cauza asta poti să-l enervezi cu enervii. Criza nu lasă loc de diplomație. Și atunci...cel mai bine e să evaluezi modul în care poți să comunici cu el : direct sau subtil. Astfel ca să știe lungul nasului...și să știe cînd să facă ''ciocu mic'' și să nu zică celuilalt să tacă...căci în viață nu trebuie să fii un om de succes ci un om de valoare!!!

hello U.K.

''...și de cât timp nu ne-am văzut/multă vreme a trecut...'' C-am aceasta i-aș zice blogului, căci tocmai din 2011, nu ne-am mai scormolit și eu buricele degetelor, ca să vin cu ceva nou în arhiva acestui blog.
 Plecată, ca o călătoare pe timp de criză, am ajuns în verdeața Angliei, ca să-mi întâlnesc jumătatea inimii. Dar despre povestea de iubire o sa povestesc cu alta ocazie, acuma am chef să bârfesc englezii.
Ei, pot să te întrebe la tot pasul dacă ești bine, dar nu te aștepta să-i și intereseze, căci pleacă înainte de a-ți auzi răspunsul...
Zâmbitori și calmi, englezii diferă de nemulțumirea noastră redată de zi cu zi cu țipete și enervări.
Exagerat de politicoși, își cer scuze chiar și atunci când ar trebui să o faci tu, altfel zis,, în Anglia, ''te rog'' și ''mulțumesc'' sunt metode de lubrefiere socială.
Englezii au un simț al umorului, unic în lume, de la ei poți să auzi deseori o remarcă suculentă de un un sarcasm fără pereche.Ș-apoi orice greșeli îți pot fi iertate cu condiția că dacă le comiți să și poți râde de ele. Oricît de expirate ar fi glumele este recomandat să râzi la ele, în gura mare, altfel vei fi considerat prea serios. Și desigur și zâmbetul sec și exagerat le este caracteristic.
Cu durata medie de vârstă trecută peste șaptezeci de ani,vezi mulți bătrâni care mai practică șofatul, pe când la Moldova poți să-i observi trăgând hamurile de la căruțele cu cai.
Desigur, s-ar putea adăuga multe despre acești oameni, dar aceasta o voi face pe parcurs...din cauza ca astăzi soarele nu s-a arătat deasupra localității engleze în care locuiesc și eu, am să ies din casă, plec în căutarea lui...

Moldoveanul şi ai săi.

Şi pentru că omul face de obicei haz de necaz, sau ia în derâdere situaţile hilare, cred că nimănui nu i se potriveşte mai bine rolul de comediant, decât moldoveanului. Şi am râs şi eu când am citit următoarele caracteristici: 

Numai  moldovenii :

•  lucrează tot anul la pământ, ulterior ca să cumpere produse tot de la piaţă.
• fac vara sobă şi iarna pleacă în Italia.
• iau credit din bancă ca să facă nuntă.
• au fraza asta: ''eu te-am făcut, eu am să te ucid''.
•  le poţi găsi în pachet de  Parlament  ţigări Temp.
• chemaţi la muncă la ora 6, vin la ora 8, şi au şi motivaţie ''da ce o să fiu primul?''.
• sădesc mac pentru coptură.
• primesc salariu de 2000 lei dar îşi permit să cheltuie 3000 sau 4000.

   Iată că comedia persistă şi-n  politica Republicii Moldova. A trecut un an de la ultimile alegeri de şef al statului, dar totuşi nu există încă un  preşedinte. Negocieri peste negocieri, între Comunişti şi Alianţă, negocieri şi-n cadrul Alianţei, dar fără rezultate. Oare cine o fi mărul discordiei în politica moldovenească? 

   Cert e că de câte ori trag cu ochiul la declaraţiile telivizate a politicienilor, de atâtea ori mă simt spectator al circului. În arena politică gluma e groasă şi nimeni nu cedează. A devenit deja o tradiţie să se complimenteze parlamentarii între ei. Fiecare partid ridică baricade şi-şi arată ghimpii, şi nimeni nu vrea să cedeze.

  Ehhh, dac-ar fi şi politicienii la fel de sinceri, precum e si păţitul moldovean din următorul filmuleţ, apoi  şi marfa politică ar fi mai de calitate.

Şi comedia continuă...Republica Moldova nu are preşedinte!

Ooo

Îngheţata, soarele, căldura, şi marea sunt  componentele necesare pentru ca să-ţi dai seama că e vară şi că e vacanţă pentru mulţi din noi. Pământul frige sub picioare, picături de apă ţi se preling de pe faţă, în maşină e toropeală (dacă nu era aerul condiţionat, ehee...).  Şi parcă nu-ţi mai aminteşti de  verile copilăriei, atunci când erai în vişinul bunicii căutând vre-un cuib de păsărele, atunci când erai la păscut bobocii, sau atunci când erai la scăldat în băltoaca satului. Acuma nu mai eşti ce-ai fost odată, eşti altfel...Şi timpul se scurge...de la copilărie ajungi la studenţie, apoi la căsătorie, precum e exemplul  unei prietene, care chiar astăzi poartă buchetul miresei, şi nu mă îndoiesc că e o mireasă frumoasă precum e şi sufletul ei , alături de mirele ei cu ochii verzi. Să fie într-un ceas bun şi casă de piatră!!!

Şi e o zi de vară, călduroasă şi calorică...cu multă îngheţată. Unul munceşte, altul se odihneste, căci a muncit odată...şi-n rest, doar muzică...dulce. 

Şi dacă vreţi mai sus...doar cu Guess Who e posibil, zboară mai sus, gândeşte mai limpede.

 

Prin împrejurimi.

Atâţia greieri pe aici, mai ales după ce asfinte soarele, ei ies la cântat şi  defilează cu picioarele lor lungi. Chiar cu câteva clipe în urmă îmi cânta un greier, dar nu am reuşit să pun mâna pe el , căci a sărit suuuus pe balcon, şi duus a fost.

De la al cincilea etaj  mi se arată o imagine frumoasă a mării…Parcă şi o adiere de vânt reuşeşte să vină până la gindurile mele, e răcoare, e destindere … În depăratare,  peste mare,  se zăresc culmi muntoase care par atât de ospitaliere,  şi parcă-mi vine un gând să ajung până acolo, măcar înotând.

În spatele hotelului , numai munţi, nu prea înalţi în comparaţie cu Munţii Alpi, dar care oricum parcă te-ai încadra într-o doză de alpinism. M-am pornit şi eu să urc cele câteva sute de metri, dar doar pornită am fost, căci nu am mai ajuns în vârf, necesintând să mai fac alte drumuri pentru a ajunge la drumul muntelui. Trebuie să recunosc  că grecii din localitatea care mă aflu, mi-au fost buni ghizi ca să-mi explice ce cărări trebuie să străbat ca să ajung mai sus. Am dat peste un sătean îngrijind de mica lui grădina de căpşune, pepeni de ambele feluri, roşii, castraveţi. Fiind mult prea sus, în munte, omul s-a speriat când m-a vazut la grădina lui, crezând că o-i fi venit dupa ciordit, precum vine de obicei românul din afară, cu vreo şterpeleală. Dar eram prea încurnuţată şi  debusolată ca s-ă mai am timp de legumele lui. Şi iaca grădinarul mi-a explicat într-o engleză mai bună ca a mea încotro s-o iau …desigur mai aveam de mers vre-o ora.  Mai tărziu, alt localnic, cu câinele lui Cesar s-a oferit să mă plimbe cu skuterul mai aproape de unde aş  fi vrut eu.  Dar mi-am zis să nu-mi risc pielea prin munţii grecilor, căci bărbatul cu toate că avea lanţ şi cruce la gât, avea corpul prea viguros şi plin de tatuaje, şi nici câinile lui nu mi-a plăcut, căci vroia să se joace cu mine, muşcându-mi pedichiura.

Şi tot aşa…am mers spre munte vre-o 3 ore, şi cam tot  atâtea trebuia să mai fac, dar le-am lăsat pentru altă zi, căci în astă zi eram contra cronometru , precum sunt şi-n celelalte zile de  muncă.

Pe uliţe, de-o parte şi alta, în ogrăzile oamenilor, şi nu numai, îţi scapară ochii după lămâi, piersici, prune, măslini, struguri, fel de fel de fructe…Luând drumul înapoi, spre camera de hotel, am dat pe o parte a străzii de un copac de piersici ce era orfan de stăpân, aşa că l-am înfiat eu, uşurându-l de cele 3-4 kg de persici de pe el. Ce-i drept că  m-am ales cu o zgârâietură bună, dar ce să-i faci, trebuia să aduc şi eu o jertfă, mai ales că i-am rupt o ramură, zgăibărându-mă în el. Alături era un alt soi de piersici ce erau  vierzi, aşa că le-am lăsat să se mai coacă, săptămâna viitoare preconizându-mi o altă aprovizionare.

Palmierii…mulţi, făloşi, şi răşchiraţi dau un aer tropical specificului grecesc.

photos

Şi iată câteva poze aici aruncate, făcute în grabă, care sunt o nimica toată pe lângă cele care vor urma...

...in faţa hotelului Marbella.

...pe stradă îngustă de lângă hotel.

...şi o bucată de piscină doar pentru clienţi.

turişti, turişti şi iarăşi turişti..

...o studentă rătăcită...

...o mini privelişte a mării Ionice