,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Mi-e dor de existențe delicate
suav construite în jurul esenței ,
călăuzitoare întru armonie
pentru eternitate.

Mi-e dor de ființe atente
cu viața universului, 
cu viața lor
cu viața mea 
cu viața altora
cu ideile.

Mi-e dor de oameni 
având frumosul în sânge

respirând binele
și onoarea
și compasiunea
și rușinea.

Mie dor, tare dor
de omenie...


Poezia am șterpelit-o de pe la cineva (fară supărare) ...dar acel cineva a compus-o ...parcă...analizîndu-mi gîndurile...

și poezia de mai jos....tot am șterpelit-o...prea ințeleaptă ca să nu fie citită și de pe blogul meu.....

Trăind tatonarea apropierii de celălalt
încercând să afli cine este, ce-i place, ce-i repugnă,
ce te-ar putea conduce la el, ea,
când nu ai puncte comune de reper
și, într-o zi, un moment
poate să se producă 
îl prinzi din zbor și-i spui
știi, și mie îmi place asta
avem simțiri comune, ne asemănăm,
dar, la fel, ai putea să simți toată răceala
care transpare din vorbele lui, ei,
și o boare ostilă te aruncă înapoi cu pași,
nesperați, nedoriți pași,
apoi te întrebi: are rost,
punându-ți aceeași întrebare pe care și-o pun
toți bărbații și toate femeile
de la facerea lumii încoace.