Plecată, ca o călătoare pe timp de criză, am ajuns în verdeața Angliei, ca să-mi întâlnesc jumătatea inimii. Dar despre povestea de iubire o sa povestesc cu alta ocazie, acuma am chef să bârfesc englezii.
Ei, pot să te întrebe la tot pasul dacă ești bine, dar nu te aștepta să-i și intereseze, căci pleacă înainte de a-ți auzi răspunsul...
Zâmbitori și calmi, englezii diferă de nemulțumirea noastră redată de zi cu zi cu țipete și enervări.
Exagerat de politicoși, își cer scuze chiar și atunci când ar trebui să o faci tu, altfel zis,, în Anglia, ''te rog'' și ''mulțumesc'' sunt metode de lubrefiere socială.
Englezii au un simț al umorului, unic în lume, de la ei poți să auzi deseori o remarcă suculentă de un un sarcasm fără pereche.Ș-apoi orice greșeli îți pot fi iertate cu condiția că dacă le comiți să și poți râde de ele. Oricît de expirate ar fi glumele este recomandat să râzi la ele, în gura mare, altfel vei fi considerat prea serios. Și desigur și zâmbetul sec și exagerat le este caracteristic.
Cu durata medie de vârstă trecută peste șaptezeci de ani,vezi mulți bătrâni care mai practică șofatul, pe când la Moldova poți să-i observi trăgând hamurile de la căruțele cu cai.
Desigur, s-ar putea adăuga multe despre acești oameni, dar aceasta o voi face pe parcurs...din cauza ca astăzi soarele nu s-a arătat deasupra localității engleze în care locuiesc și eu, am să ies din casă, plec în căutarea lui...
